Iepurele marinat este efectiv un deliciu, un preparat ideal pentru un prânz sau o cină în familie! Puteți să îl serviți cu sau fără garnitură alături pentru că sosul care se formează în urma preparării este minunat.
Ingrediente:
- 1 iepure de cca 1 kg, tranșat
- 1 lămâie potrivită
- 4 căței de usturoi curățați, dar întregi
- cimbru
- 6 linguri ulei de măsline
- 1 praf de sare fină de mare ( aproximativ o linguriță rasă, pentru a servi și copii – dar a fost suficient )
Se amestecă zeama de la jumătate de lămâie cu uleiul de măsline, cimbru, cățeii de usturoi întregi, coaja de la lămâie și un praf de sare și se toarnă peste iepure. Se masează iepurele cu amestecul de condimente, se acoperă și se lasă la marinat câteva ore ( de preferință peste noapte ).
A doua zi se pune in tavă iepurele si peste el se toarnă marinada. Se bagă la 200 grade pentru aproximativ o oră, întorcând iepurele la jumătatea timpul de gătire.
Când iepurele este gata, se scoate pe farfurie iar in tavă se pasează cei 4 căței de usturoi copți, se pune puțină apă ( cca 150 ml ) și o lingură zeamă de lămâie și curățăm ușor, cu o lingură de lemn depunerile delicioase, formând astfel un sos care se pune peste friptura de iepure!
Așa cum am specificat la ingrediente, am pus doar o linguriță rasă de sare de mare, dar cine dorește își poate pune mai multă in farfurie, peste friptură!
Copii au servit friptura de iepure fără sos deasupra și cu piure de cartofi ca și ganitura!😊
Pofta bună!