Diversificare Familie Retete Gastrita

Brioșe cu iaurt și afine

Brioșe cu iaurt și afine potrivite pentru cei mici la micul dejun, gustare sau cină! Am ales să folosesc sirop de curmale în loc de zahăr pentru a fi o variantă mult mai sănătoasă și potrivită pentru mezina mea de 2 anișori. Deasemenea, se poate folosi sirop de arțar în locul zahărului ( eu nu am mai avut ) așa că am optat pentru siropul de curmale.

Ingrediente:

  • 300 gr făină
  • 1 linguriță praf de copt
  • 2 oua
  • 250 gr iaurt natural
  • 2-3 linguri sirop de curmale
  • 100 gr unt topit
  • coajă de portocală bio
  • pudră de vanilie
  • 150 gr afine de pădure congelate

Amestecăm într-un castron cele două ouă bătute, siropul de curmale, untul topit, pudra de vanilie, iaurtul și coaja de portocală iar separat amestecăm făina cu praful de copt.

Cernem treptat amestecul de făină peste ingredientele lichide și amestecăm bine.

Afinele congelate le pudrăm cu făină pentru a nu se lăsa în timpul coacerii si le adăugăm în “aluat” amestecând încet.

Ungem tava de brioșe cu unt și adăugăm în fiecare compartiment câte o lingură de compoziție. Dăm tava la cuptor preîncălzit la 180 grade pentru cca 30 minute.

Brioșe cu iaurt și afine
Brioșe cu iaurt și afine

Au crescut foarte frumos, sunt pufoase și delicioase!

Noi suntem mari fani brioșe, astfel că le încercăm și în variantă “sărată” cum sunt cele cu pui și mozzarella ( rețeta aici).

Poftă bună!

Please follow and like us:

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *

shares
error

Va place acest blog? Raspanditi vestea :)

Inline